Iliescu

File din istoria României

Iliescu nu a murit azi, el a murit prin 2015. Sau putem spune ca nu a murit deloc, el trăiește și va mai trăi mult timp prin ce a lăsat în urmă.

Până în 2015, Ion Iliescu era considerat președinte de onoare al PSD, funcție simbolică, dar cu o anumită greutate în partid. După ce Victor Ponta a pierdut alegerile prezidențiale în noiembrie 2014, Iliescu a devenit tot mai vocal în criticile sale la adresa conducerii PSD. În februarie 2015, Iliescu a declarat public că nu a fost invitat la Consiliul Național al PSD și că este „total marginalizat” din partid. Ulterior, funcția de președinte de onoare nu a mai fost menținută sau menționată oficial, ceea ce a marcat o despărțire de facto între Iliescu și partidul pe care l-a fondat.

În 2015, Parchetul General a redeschis dosarul Revoluției din 1989, la cererea CEDO, care condamnase România pentru tergiversarea anchetelor. Ion Iliescu a fost audiat și vizat în calitate de fost lider al CFSN, pentru că a contribuit la „crima împotriva umanității” prin modul în care a preluat puterea și a gestionat evenimentele din decembrie 1989. Deși nu a fost pus imediat sub acuzare în 2015, acest an a marcat începutul rejudecării istorice a rolului său în Revoluție. Ulterior, în 2019, Iliescu a fost trimis oficial în judecată în dosarul Revoluției.

Dar astăzi e un moment bun să marcăm acest moment, să reflectăm și să spunem încă o dată lucrurilor pe nume. Adică să judecăm.

Unii ar fi tentați să spună că a făcut și bune și rele. Vorba aia clasică românească „a furat, dar a și făcut” cu care unii par că se împacă. Ei bine, nu e chiar așa.

Ce a făcut bun Ion Iliescu pentru România?

1. A evitat un război civil după 1989

În decembrie 1989, România era într-o stare de haos și risc major de conflict armat. Iliescu a reușit să preia conducerea într-un mod care a evitat fragmentarea statului și a menținut unitatea teritorială. România nu a trecut printr-un război intern cum s-a întâmplat în alte foste state comuniste (ex: Iugoslavia).

Dar de ce a făcut-o? Nu din altruism. Iliescu a acționat decisiv pentru că știa că viteza înseamnă control. A ocupat un vid de putere și s-a impus ca „omul care calmează criza” tocmai pentru a-și legitima poziția și a exclude rivalii revoluției. Deci, da, a fost un lucru bun pentru țară dar a servit clar intereselor sale de putere.

2. A introdus pluralismul politic și alegerile libere

A fost garantată, începând cu 1990, existența partidelor politice, libertatea presei și organizarea de alegeri libere.

A fost un lucru bun pentru că s-a creat cadrul minim de democrație electorală, un pas necesar pentru recunoașterea internațională a României. S-a evitat o dictatură militară sau o „republică populară” de tranziție de tip URSS.

Dar de ce a făcut-o? Din necesitate, nu din convingere. Iliescu nu putea ignora presiunea internațională (UE, SUA), dar mai ales știa că FSN-ul controla deja toate structurile statului și avea avantajul logistic și mediatic. Pluralismul era acceptabil pentru el câtă vreme era controlabil. FSN a câștigat alegerile cu peste 66% – nu pentru că alternativa era reprimată, ci pentru că nu era pregătită.

3. A adoptat o Constituție democratică (1991)

Sub mandatul său s-a elaborat Constituția României, adoptată prin referendum în 1991. Deși perfectibilă, aceasta a instituit separația puterilor în stat, drepturile fundamentale și pluralismul politic și a evitat revenirea la o guvernare autoritară.

Dar de ce a făcut-o? Pentru că nu avea alternativă credibilă. România avea nevoie de o Constituție pentru a fi acceptată în Europa, pentru a primi ajutor financiar, și pentru a construi instituții. Iliescu și FSN și-au pus amprenta pe conținutul ei (ex: prerogative extinse ale președintelui, slăbiciuni în controlul parlamentar), dar nu puteau evita complet democratizarea.

4. A menținut orientarea pro-europeană și pro-NATO

Chiar dacă tranziția a fost lentă, România nu s-a întors spre Rusia, ci a menținut direcția spre integrarea în structurile occidentale. A semnat Acordul de Asociere cu UE în 1993 și a sprijinit aderarea la NATO (începută în 1994, finalizată după 2000).

Dar de ce a făcut-o? Iliescu avea educație sovietică, dar era pragmatic. A înțeles că România nu mai poate supraviețui izolat. A folosit discursul pro-european și pro-NATO ca instrument de legitimare externă, nu neapărat din convingeri profunde. A făcut exact cât i s-a cerut pentru a nu pierde accesul la bani, relații diplomatice și sprijin instituțional. De altfel, cred că a încercat apropierea de Rusia, dar la acel moment Rusia era slabă iar Iliescu nu prea avea de câștigat.

5. A evitat prăbușirea instituțională în tranziție

Deși multe structuri ale fostului regim comunist au fost păstrate, acestea au fost reorientate treptat spre modelul democratic. Nu s-a produs un colaps instituțional complet. Evacuarea totală a vechilor instituții ar fi dus la colaps și haos administrativ. Menținerea unui minim de continuitate a evitat anarhia.

Dar de ce a făcut-o? Pentru că aparatul vechi era singurul pe care se putea baza. Iliescu a fost parte din sistemul comunist și a avut tot interesul să-l reconfigureze în favoarea lui, nu să-l desființeze. A preferat o tranziție lentă, cu „oamenii lui”, în locul unei reforme radicale.

Cam atât de bine despre Iliescu. Toate aceste decizii au fost luate fie din constrângere istorică, fie pentru a-i conserva poziția și influența. El a acceptat democrația, dar a modelat-o în așa fel încât să-i servească lui și cercului din jurul FSN-ului. A livrat progres cu frâna de mână trasă.

Ce a făcut rău Ion Iliescu pentru România.

1. Mineriadele (1990–1991) – represiune brutală

Implicarea directă a lui Iliescu în chemarea minerilor pentru „restabilirea ordinii” a dus la violențe grave împotriva protestatarilor, studenților și presei. Practic, a folosit minerii ca instrument de intimidare și control pentru a înăbuși opoziția civică. România a pierdut ani de credibilitate externă și a amânat investițiile și integrarea europeană. Este considerată una dintre cele mai mari greșeli politice post-decembriste.

2. Încetinirea reformelor economice

A promovat o tranziție lentă de la economia centralizată la cea de piață, bazată pe sloganul „nu ne vindem țara”. A blocat privatizările, a menținut subvenții masive și a permis perpetuarea unor structuri economice neviabile. Rezultatul a fost o întârziere majoră a dezvoltării economice și pierderea de ani critici în perioada '90–'96. de fapt, rezultatele se văd și azi.

3. Perpetuarea rețelelor fostei nomenclaturi

A tolerat (de fapt a încurajat) reciclarea vechilor cadre comuniste în structurile democratice. Foști activiști, ofițeri de Securitate și lideri PCR au fost menținuți sau reorientați în funcții administrative și politice. Aceasta a compromis în parte credibilitatea noii clase politice și a frânat reformele autentice. Îi avem și azi.

4. Manipularea opiniei publice și controlul mass-mediei

În primii ani, televiziunea națională a fost utilizată ca principal instrument de propagandă al FSN-ului. Diversiunea „golaniadei” și a „elementelor destabilizatoare” a fost un mecanism cinic de discreditare a opoziției civice.

5. Responsabilitate indirectă în Revoluția din 1989

Există fapte și dovezi (investigate inclusiv de Parchetul General) că Revoluția din 1989 a fost „confiscată” și transformată într-o lovitură de palat. Iliescu, cu relații vechi în structurile PCR și Securitate, a preluat puterea mai degrabă prin aranjament intern decât printr-o schimbare reală de regim.

Cam asta este istoria pe care am trăit-o și cum am înțeles-o eu. Și astăzi consider că suferim din cauza deciziilor și influenței acestui individ. Probabil doliul național e bun, dar nu pentru Iliescu, ci pentru România. Iar onoruri? Păi să îi facem și lui Ceaușescu că și el a fost președinte și mai sunt mulți care au rămas blocați în negura istoriei.